Cat de frumos era cand eram copii?! Eh, ce vremuri au fost si alea!!! 
Eu imi amintesc cu placere de casa bunicilor, care, din pacate, era tot in Bucuresti (cat regret ca nu am avut parte de o “la tara” adevarata) … acolo ma puteam urca pe o scara mare de lemn invechit pe acoperisul depozitului de lemne si carbuni. Imi caram cu mine plapumioare, perne, scaune, materiale folosite pe post de perdele si suc! Erau cele mai frumoase zile de vacanta. Iar tot decorul meu era acoperit, la randul lui, de o frumoasa structura de vita de vie. Nu vedeam nimic deosebit, doar curtea din spatele casei si pe cea a vecinului. Era suficient.
Mi-ar fi placut o casa in copac, dar, sa fim seriosi, cui nu?
Si daca tot veni vorba, cui inca nu???
Uite ca cineva si-a construit-o si a fost simpatic aratandu-ne si noua ce a facut. Dar se vede ca este o casa pentru copii facuta de un om mare. Nu e suficient de sus! )
