dupa cum a zis daniel azi … eu inca nu am pus nimic de arhitectura pana acum, pe blogul meu, adica aici … asa ca, m-am gandit sa postez chiar ce i-a placut lui, ce mi-a trimis azi. si foarte bine am facut! aceasta locuinta (de familie) 
este absolut superba. din punct de vedere arhitectural cam asta este stilul care imi place cel mai mult. o constructie simpla, planuri drepte, spatii mari, deschise. cat mai mult beton si daca se poate aparent … cum se va vedea in urmatoarele imagini. a, si, sa nu uit! o mare, mare consola, ca si astea imi plac … ce pacat ca locuim in romania si nu ne putem construi asa ceva …
cladirile de acest tip creaza o imagine de extra spatiu, pentru ca, fiind totul drept si alungit … spatiul da impresia ca nu se mai termina. la fel si aici, pe aceasta terasa acoperita de un deck (lemn de deck, adica lemn de esenta exotica folosit in special pentru ambarcatiuni). o balustrada lata, plataca cu un material reflectant care sporeste ideea de loc, corpul de cladire al nivelului 1, cu o intrare continua, vitrata si retrasa de la nivelul carcasei de beton, iarasi sporesc aceasta impresie. locuinta moderna, vila in adevaratul sens al cuvantului (dimensiuni de spatiu, vitraje, confort si intimitate).
legatura aceasta intre spatiul inchis si cel deschis e ceva deosebit de interesant atat pentru beneficiar cat si pentru arhitect … cam anul II si anul III sunt perioada in care mai toti studentii de la arhitectura au tendinta sa deseneze astfel. eu am ramas, oarecum, la fel si pana astazi!
incinta creata intre constructie si gardul de piatra care delimiteaza terenul … este o impresie de gradina clasica, urmarind cele cateva conditii si elemente necesare pentru alcatuirea uneia. o apa, cativa pomi, o bucata de pamant plantat si multa terasa de tip ponton, catre apa. si lumina, multa lumina. noaptea efectul iluminarii artificiale sporeste dramatismul liniilor drepte. ambiguitatea relationarii unui plan vertical drept, acoperit de lemn cu denivelarile naturale ale copacilor, ma fascineaza. oricine ar zice ca nu are rost, sau ca este doar o solutie de compromis, avand in vedere necesitatea de verde in aceast ansamblu, insa eu vad mai mult de atat. ziua planul vertical al peretelui se deschide si lasa natura sa patrunda in interior, la un nivel la care, nimic altceva nu mai este vizibil. poate ca este o rezolvare functionala, daca stam sa ne gandim ca nimeni de pe partea cealalta a gardului de piatra nu va vedea absolut nimic inauntru. copacii functioneaza asemenea unor perdele …
interiorul propune zonificare prin diferentiere de materiale. fara sa fie nevoie de elemente de imbinare, banale elemente care nu s-ar potrivi, aici, oricum (ma refer la plinte sau la treceri) trecerea se face in mod natural, amintind de natura, caci si acolo lipsesc delimitari create de om … de la pamant, la piatra, la lemn…trecerea este continua.
spatiul “gradinei” este simplu, delimitat ca si in interior de materiale diferite … si aici se poate observa in toata splendoarea sa betonul aparent!
doar cand ma gandesc cum ar putea sa fie sa it petreci aici o zi, o dimineata cufundata in lumina rece, proaspata, o dupa-amiaza aurie, calda si o seara luminata magic … ce sa zic … vreau si eu o asemenea locuinta, voi nu?
arhitect: Marcio Kogan
2009/ locul II/ International Design Awards_IDA/ USA
